Cursă cu final dramatic! Mașină făcută praf după ce a intrat în stâlp, în timpul unei curse ILEGALE! FOTO

accident.jpg1Cursă cu final dramatic! Un bolid s-a rupt pur şi simplu în două, după ce a intrat într-un copac şi a pus la pământ un stâlp de electricitate. Şoferul, un cetăţean marocan, a scăpat ca prin minune nevătămat, dar prietena lui, aflată pe scaunul din dreapta a ajuns la spital. Martorii spun că tânărul se întrecea cu un alt şofer şi avea o viteză extrem de mare. El a încercat să-i convingă pe poliţişti că nu se afla la volan.

Stațiunea Mamaia. O cursă nebună se încheie brutal pentru tinerii care se aflau într-o mașină. Autoturismul scăpat de sub control a intrat într-un copac de pe marginea drumului, apoi s-a oprit în stâlp. Partea din față a mașinii s-a rupt, pur și simplu, în două.

accidentMartorii spun ca băiatul circula cu peste 150 de km/h. În urma impactului extrem de violent, stâlpul de electricitate a fost pus la pământ.

Șoferii aflați în trafic în acel moment povestesc, șocați, că tânărul care conducea Audi-ul mergea cu o viteză amețitoare.

Avea viteză foarte mare. Erau două mașini. Nu știu dacă și prima avea numere de Dolj. Dar aceasta a trecut pe lângă mine, cred că avea 180 km/h‘, spune un martor.

În impactul extrem de violent, tânăra care se afla pe scaunul din dreapta a fost rănită. Până la sosirea ambulanței, martorii strânși la fața locului au scos-o din mașină. Cu toții spun că doar o minune a făcut ca ea să scape cu viață.

‘Avem o pacientă de se feminin, de aproximativ 25 de ani, cu traumatism toracal-abdominal, în stare stabilă. I s-a acordat primul ajutor și a fost transportată la spital pentru investigații, în stare gravă’, a precizat dr. Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Constanța.

Șoferul, un tânăr de origine marocană, nu a pățit nimic. Mai mult decât atât, acesta nu recunoaște că el se afla la volan, deși martorii confirmă acest lucru.

Pasiunea pentru viteză a lui Saad Jamma se vede și pe pagina lui de Facebook, unde a postat mai multe poze cu acul kilometrajului la peste 270 de km/h. Faptul că marocanul încearcă acum să scape de rigorile legii nu este o noutate pentru polițiștii constănțeni.

În luna martie, acesta a fost acuzat de tentativă de omor, după ce a dat intenționat cu mașina peste un bărbat căruia se pare că îi datora bani. Zona în care s-a petrecut  astăzi accidentul are un istoric tragic. În anul 2007, 4 tineri și-au pierdut viața după ce mașina, la volanul căreia se afla  George Gabriel Gociman  s-a izbit tot de un copac.

În 2012, George Parteca, fiul unui cunoscut om de afaceri din Constanța, și-a găsit sfârșitul în același mod.

Medicii din cadrul Spitalului Județean Constanța spun că tânăra rănită în accident este în stare gravă și nu se pot pronunța în privința evoluției stării de sănătate.

Șoferul care a provocat accidentul avea permisul de conducere suspendat.

sursa+foto:reporterntv.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.