Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Dan Ivan: "Facturile Drusal s-au dublat pentru agenții economici. Urmează persoanele fizice"

Dan Ivan: "Facturile Drusal s-au dublat pentru agenții economici. Urmează persoanele fizice"

Slaba prestație a ultimelor administrații județene este plătită acum direct din buzunarul maramureșenilor. Primii afectați sunt agenții economici, ale căror facturi pentru serviciile de salubrizare au venit cu tarife dublate. Senatorul USR Dan Ivan afirmă că scumpirea este una firească, în condițiile în care Maramureșul nu deține un sistem propriu de management al deșeurilor, iar gunoaiele sunt transportate în alt județ. Într-o postare pe pagina de Facebook, demnitarul maramureșean atrage atenția asupra faptului că nu doar agenții economici plătesc pentru nerealizările celor care au condus județul în ultimele mandate. Începând cu anul viitor, și facturile emise persoanelor fizice vor avea tarife mai mari.

”În 2006, s-a dat startul unuia dintre cele mai importante proiecte din Maramureș. Bani s-au alocat destui (peste 80 milioane euro), timp a fost berechet (15 ani s-au scurs deja), însă Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) nu este încheiat. Explicații sunt multe. Chiar prea multe pentru un eșec atât de glorios. Fiecare dintre președinții de Consiliu Județean care a avut pe mână proiectul este vinovat pentru faptul că Maramureșul nu dispune de un depozit ecologic de deșeuri propriu, astfel că ne vedem nevoiți a transporta în alte județe gunoiul (în Bihor, la 200 km distanță). Iar asta presupune costuri mai mari, pe care, evident, le vom suporta noi toți.

Primii afectați au fost agenții economici. Facturile acestora s-au dublat peste noapte, după ce în luna februarie, printr-o hotărâre de Consiliu Județean, tarifele practicate de Drusal SA s-au mărit. Comparând două facturi din luni diferite, vedem diferența: în luna martie, totalul prețurilor stabilit pentru tona de deșeu era de 312 lei (plus TVA), iar în aprilie, pentru aceeași tonă de deșeu s-au plătit 590 lei, fiind incluse trei tipuri de servicii.

Acesta este rodul incompetenței celor patru președinți de Consiliu Județean care i-au precedat celui actual.

Deocamdată, doar agenții economici plătesc neputința fostelor administrații. Dar de anul viitor, cel mai probabil, și persoanele fizice vor avea facturi dublate față de 2021. Este o sarcină grea să finalizezi ceea ce alții nu au reușit timp de 15 ani, dar actuala conducere a județului trebuie să încheie povestea asta, iar Maramureșul să poată gestiona singur problema deșeurilor”, scrie senatorul Dan Ivan, pe pagina sa de Facebook.

 

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire