Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Dan Voiculescu, internat de URGENŢĂ la Spitalul Universitar. Este în STARE GRAVĂ

Dan Voiculescu, internat de URGENŢĂ la Spitalul Universitar. Este în STARE GRAVĂ

Dan Voiculescu a fost internat de urgență, vineri, la Spitatul Universitar din București. Conform surselor judiciare, acesta ar fi fost preluat în stare gravă de către medici.

Dan Voiculescu este suspect de ocluzie intestinală, susţin surse medicale. Omul de afaceri este supus unor investigații amănunțite și va fi testat cu computerul tomograf. Este posibil ca acesta să fie operat, în funcţie de problemele pe care le vor descoperi medicii.

Dan Voiculescu este la un pas de eliberarea condiționată. Magistrații Tribunalului București se vor pronunța în legătură cu cererea de eliberare condiționată a omului de afaceri pe 18 iulie, hotărârea urmând să fie definitivă.

Ocluzia intestinala se defineste printr-o stare indusa de blocarea tranzitului prin lumenul intestinal, de catre un obstacol mecanic (ocluzii prin strangulare, prin obstructie sau prin compresie extrinseca) sau functional (ocluzii paralitice sau spastice).

Dan Voiculescu a fost condamnat pe 8 august 2014 la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Citeste mai mult pe romaniatv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire