Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Daniela-Onița Ivașcu: Asociațiile, ONG-urile și fundațiile vor putea beneficia de sprijin financiar de la bugetul local!

Daniela-Onița Ivașcu: Asociațiile, ONG-urile și fundațiile vor putea beneficia de sprijin financiar de la bugetul local!

De ieri, 31 octombrie 2023, intră și Sighetu Marmației în normalitate în ceea ce priveste acordarea finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități non profit  de interes local în baza legii 350/2005.

"Alături de alți colegi consilieri locali am inițiat un proiect de hotărâre privind stabilirea unui regulament pentru acordarea finantarilor nerambursabile din BUGETUL LOCAL, adică a UNUI SPRIJIN FINANCIAR, ONG-urilor, Asociațiilor, Fundațiilor Cluburilor Sportive, și nu numai, lucru care este stabilit prin lege și care se aplică în toate orașele de ani buni.
În Sighetu Marmației de exemplu părinții copiilor înscriși la cluburi sportive private, sau la ONG-uri care desfășoară diferite activități sau participă la competitii trebuie să suporte costurile necesare desfasurarii activitatilor deoarece aceștia NU puteau să primească finanțare din bugetul local. Odată stabilit și aprobat regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitățile non profit de interes local și alocarea resurselor financiare din bugetul local, cei interesați, pot să depună cereri pentru astfel de finanțări și pe baza regulamentului stabilit vor putea beneficia de sprijin financiar!
Felicit și mulțumesc tuturor Asociațiilor, ONG-urilor și Cluburilor din Sighet pentru întreaga activitate pe care o desfășoară. Mulțumesc Asociațiilor cu care am lucrat la acest proiect și colegilor consilieri pentru votul acordat astăzi", a transmis viceprimarul orașului Sighetu Maramției, Daniela-Onița Ivașcu

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire