Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

De Crăciun, peste 700 de persoane au ajuns la UPU

De Crăciun, peste 700 de persoane au ajuns la UPU

Peste 700 de persoane au ajuns, de sărbători, la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, cu mijloace proprii sau transportați de ambulanțe ale SMURD și  SAJ.

Personalul UPU a acordat asistență medicală pentru 730 de persoane în perioada 24 decembrie, ora 8:00 – 27 decembrie, ora 8:00, peste 170 reprezentând cazuri critice, de cod roșu și galben.

În doar 24 de ore (26 decembrie, ora 8:00 – 27 decembrie, ora 8:00) aproape 300 de pacienți au fost consultați de echipele de gardă, dintre care peste 30, adulți și copii, au prezentat febră mai mare de 38°C.

Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare asigură triajul, evaluarea și tratamentul de urgență pentru pacienții care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportați cu ambulanțele.
La sosirea pacienților în UPU se face triajul acestora și, raportat la funcțiile vitale, acuze și starea clinică a acestora, pacienții sunt îndrumați spre unul din cabinetele din Unitatea de Primire Urgențe. Volumul de muncă desfășurat în UPU-SMURD Baia Mare este uriaș, în cursul anului 2017 efectuându-se peste 80.000 de consultații și intervenții în spital, în timp ce în anul 2018, numărul acestora a crescut considerabil.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire