De ultimă oră! Vezi cine este şi ce a făcut polițistul de frontieră, arestat 30 de zile

De ultimă oră! Vezi cine este şi ce a făcut polițistul de frontieră, arestat 30 de zile

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, Biroul teritorial Baia Mare, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03 mai 2019, a inculpatului

A. S., subcomisar de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

luare de mită în formă continuată,

 – trafic de influență în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În luna decembrie 2018 și în data de 2 mai 2019, inculpatul A. S., în calitatea menționată mai sus, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o asupra unor magistrați din cadrul unei unități de parchet, a pretins suma de 800 euro de la o persoană cercetată într-un dosar penal (martor în cauză) pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Banii respectivi au fost pretinși de inculpat pentru a efectua mai multe demersuri în scopul schimbării încadrării juridice într-o infracțiune pedepsită cu o pedeapsă mai blândă și dispunerii în dosar a unei soluții procedurale favorabile persoanei cercetate.

În același context, la data 3 mai 2019, inculpatul A. S. a primit cei 800 euro, suma de bani pretinsă anterior, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

La data de 03 mai 2019, inculpatul A. S.a fost prezentat Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de instanța de judecată”Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 29/DL/03.05.2019, pronunţată în dosarul nr. 822/100/2018 al Tribunalului Maramureş,  s-a dispus, la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Baia Mare, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3 mai 2019 şi până la data de 1 iunie 2019, inclusiv, a inculpatului A.S.T., ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației cu grad profesional de subcomisar de poliție, fără antecedente penale, în vârstă de 42 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (două acte materiale) și  trafic de influență în formă continuată (două acte materiale)”.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.