Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

DECLARAŢIA UNICĂ 2021. Veşti bune de la ANAF. Ce venituri nu se impozitează

DECLARAŢIA UNICĂ 2021. Veşti bune de la ANAF. Ce venituri nu se impozitează

Reprezentanţii ANAF au confirmat într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri organizată pe Facebook că veniturile din chiriile reduse în 2020 cu cel puțin 30%, pe fondul pandemiei, nu se impozitează şi nu se trec în declaraţia unică.

Românii care au redus în 2020 chiriile cu cel puţin 30% nu vor plăti impozit pe venitul respectiv. ANAF a confirmat că prevederea care stabilește că aceste venituri sunt neimpozabile și nu se trec în declarația unică se aplică, deși mecanismul principal cuprins în lege nu s-a putut pune în practică.

ATP Motors. Campanii de nerefuzat. Noi  îți găsim soluția!

AGASTIA SERV – Descopera ofertele de nerefuzat FORD

Oferte de nerefuzat 2021

ANAF a confirmat miercuri, în sesiunea de întrebări și răspunsuri organizată pe pagina de Facebook a autorități, că veniturile din chiriile reduse în 2020 cu cel puțin 30%, pe fondul pandemiei, nu se impozitează.

„Veniturile din cedarea folosintei bunurilor neimpozabile in conditiile Legii 62/2020 nu se declara in formularul 212 – Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice. In ceea ce priveste completarea formularului in cazul contribuabililor care, in anul 2020, au realizat atat venituri impozabile cat si venituri neimpozabile, precizam ca, in venitul brut din cedarea folosintei bunurilor se cuprind numai veniturile impozabile”.

Reamintim că Parlamentul a adoptat Legea nr. 62/2020, care conținea, în principal, un al doilea mecanism pentru amânarea chiriilor în afară de cel dat de Guvern. Pe scurt, mecanismul prevedea că cei care nu-și pot plăti chiriile vor putea să ceară Fiscului să le achite în locul lor, urmând ca datoria la Fisc să fie acoperită până la finalul anului. Mecanismul nu a mai ajuns să se aplice, chiar cei de la Finanțe anunțând, câteva luni mai târziu, că acesta e inaplicabil, potrivit avocatnet.ro.

Pe lângă asta, aceeași Lege 62 mai prevede însă un lucru care s-a putut aplica în practică, așa cum a confirmat recent și Fiscul: cei care au redus pe perioada anului 2020 chiria din contract cu cel puțin 30% (raportat la valoarea aplicată în luna februarie 2020) nu sunt obligați să treacă respectivele venituri în declarația unică și să plătească impozit pentru acestea.

Atâta timp cât reducerea s-a făcut în condițiile Legii nr. 62/2020, locatorii nu trec respectivele venituri în declarația unică la veniturile din cedarea folosinței bunurilor și, prin urmare, nu plătesc pentru acestea impozit.

Termenul-limită pentru definitivarea situației fiscale pe 2020 și pentru plata impozitelor și eventualelor contribuții din declarația unică (D 212) este 25 mai. Tot până atunci trebuie făcută și estimarea veniturilor din chirii și alte tipuri de venituri acoperite de declarația unică care se obțin anul acesta – declarația pe 2021, mai exact.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire