Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

DEPĂȘIREA LIMITELOR? Da, dar nu atunci când vorbim de limitele legale de viteză - 24 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Dragomirești, pentru nerespectarea prevederilor legale

DEPĂȘIREA LIMITELOR? Da, dar nu atunci când vorbim de limitele legale de viteză - 24 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Dragomirești, pentru nerespectarea prevederilor legale

Depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză a fost unul dintre scopurile pentru care ieri, 24 iulie a.c., polițiștii din Dragomirești și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au organizat o nouă acțiune.

În acest context, au fost legitimate 34 de persoane și au fost oprite pentru a fi verificate 30 de autovehicule. Din cele 24 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști, nu mai puțin de 21 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul legal de viteză prevăzut în O.U.G 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate depășesc suma de 18.600 de lei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire