Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

DEPĂȘIREA VITEZEI LEGALE: 21 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE DE POLIȚIȘTII DIN DRAGOMIREȘTI

DEPĂȘIREA VITEZEI LEGALE: 21 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE DE POLIȚIȘTII DIN DRAGOMIREȘTI

Ieri, 6 mai 2025, polițiștii din Dragomirești și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au efectuat activități de supraveghere și control în traficul rutier, în cadrul unei acțiuni desfășurate în intervalul orar 11.00-13.00.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea climatului de ordine publică în zona de competență teritorială.

Pe parcursul derulării acțiunii, au fost legitimate 42 de persoane și au fost verificate 38 de autoturisme.

Fiind utilizate mijloace tehnice de monitorizare și măsurare a vitezei din dotarea poliției, în cadrul activităților de control au fost depistați 21 de conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză. Astfel, polițiștii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 3.000 de lei.

Polițiștii vă reamintesc că responsabilitatea în trafic este a noastră, a tuturor!

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire