Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputat Viorica Cherecheş: Am dat aviz favorabil pentru modificarea legislativă prin care medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

Deputat Viorica Cherecheş: Am dat aviz favorabil pentru modificarea legislativă prin care medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

În Comisia pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş a dat aviz favorabil pentru modificarea unui articol din Legea 95 privind reforma în domeniul sănătăţii.

„În Comisia de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor am avizat pozitiv modificarea la Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, la cerere, medicii vor avea dreptul să se pensioneze în condiţiile dreptului comun sau la vârsta de 67 de ani”, a precizat deputatul.

Noua modificare, care a fost deja avizată pozitiv la Senat, dă posibilitatea medicilor să se pensioneze în continuare conform legislaţiei generale, nu la vârsta de 65 de ani, aşa cum prevedea articolul de Lege care a fost modificat.

„Este un pas spre normalitate care va da posibilitatea medicilor cu vechime să-şi presteze în continuare specialitatea în care au acumulat experienţă dar şi să transmită aceste cunoştinţe colegilor mai tineri”, a mai spus Cherecheş.

Parlamentarul maramureşan şi-a motivat votul prin faptul că medicii cu experienţă vor împărtăşi din cunoştinţele lor colegilor mai tineri dar şi prin faptul că în acest mod va fi acoperită lipsa medicilor de specialitate sau a celor de familie din mediul rural.

„Am votat pozitiv această modificare cu dorinţa de a suplini oarecum lipsa medicilor specialişti şi a celor de familie din sistemul medical românesc şi pentru a sprijini medicii tineri în primii ani de activitate”, a subliniat deputatul PNL de Maramureş, Viorica Cherecheş.

Modificarea a primit aviz favorabil şi în Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire