Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputat Viorica Cherecheş: Este inadmisibil să avem o “Zi a Eroilor” şi o “Zi a veteranilor” la care să ţină discursuri autorităţile dar nu şi veteranii, cei care au cu adevărat ceva de spus

Deputat Viorica Cherecheş: Este inadmisibil să avem o “Zi a Eroilor” şi o “Zi a veteranilor” la care să ţină discursuri autorităţile dar nu şi veteranii, cei care au cu adevărat ceva de spus

Într-o interpelare adresată ministrului de Interne Carmen Daniela Dan, deputatul PNL de Maramureş Viorica Cherecheş solicită modificarea Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale.

Actul legislativ a apărut în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 915 din 14 noiembrie 2016 şi are ca scop stabilirea unui ansamblu de norme aplicabile ceremoniilor oficiale desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice, centrale şi locale.

Legea stabileşte ordinea de precădere a participanţilor la astfel de evenimente, prevede regulile generale privind organizarea şi reglementează atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice în această materie.

Conform articolului 16 al legii, se  stabilește, cu strictețe, o „ordine de precădere” în cadrul ceremoniilor oficiale pentru depunerea unor coroane de flori. Sunt enumerate, limpede, Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României/prefectul (în plan local, ca reprezentant al guvernului în teritoriu), primarul localității în care se desfășoară ceremonia, președintele Consiliului județean, corpul diplomatic și… alte entităţi sau persoane! La „și alții”, art. 16, alin. (4) precizează că „după încheierea ceremoniei oficiale, pot fi depuse coroane şi din partea altor entităţi sau persoane”.

Astfel că veteranilor de război şi Cultului Eroilor li se permite să depună coroane după încheierea festivității, aceştia trebuind să aștepte până la finalul ceremoniei.

“Să  recunoaștem, în  perioada de după decembrie 1989 meritele eroilor şi a veteranilor de război, în special ale acelora  care au cunoscut ororile sistemului penitenciar comunist, au fost cu greu recunoscute, compensaţiile financiare fiind mult fiind mult întârziate.

Statul român a pretins mereu că buzunarele îi sunt goale, uitând că patimile veteranilor de război, ca și ale celor încarcerați în oribilul sistem penitenciar comunist au fost provocate de același stat.

A rămas recunoștința. Să-i respecți pe aceia care au luptat și au suferit pentru un crez, pentru o idee”, a scris deputatul Viorica Cherecheş în interpelare.

Potrivit modificărilor aduse la lege, veteranii de război nu mai pot lua cuvântul la acest gen de manifestări deşi sunt evocaţi la cele mai multe dintre ele.

“Legiuitorul a decis o ordine strictă la ceremoniile oficiale pentru depunerea unor coroane de flori, aruncându-i pe veteranii de război undeva în derizoriul unui alineat de lege ,,după încheierea ceremoniei oficiale pot fi depuse coroane şi din partea altor entităţi sau persoane.”

Vă propun să-i cinstim așa cum merită, trecându-i în lege și la ceremonia militar - religioasă, înainte ca despărțirea de ei să fie una definitivă. Fiindcă merită măcar atât din partea noastră!

Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să-l repete şi trebuie să le dăm şansa veteranilor de război să ne spună despre ororile pe care le-au trăit tocmai pentru ca noi să învăţăm din cele spuse de ei.

Este inadmisibil să avem o “Zi a Eroilor” şi o “Zi a veteranilor” la care să ţină discursuri autorităţile dar nu şi veteranii, cei care au cu adevărat ceva de spus”, a mai spus deputatul.

Parlamentarul a solicitat analizarea şi modificarea legii astfel încât veteranii de război să poată să le povestească generaţiilor mai tinere despre faptele lor de vitejie.

La interpelarea depusă, deputatul PNL de Maramureş Viorica Cherecheş a solicitat răspuns scris.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire