Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputat Zahoránszki Brigitta: Reforma administrativă propusă de Ministerul Dezvoltării susține descentralizarea și responsabilitatea fiscală

Deputat Zahoránszki Brigitta: Reforma administrativă propusă de Ministerul Dezvoltării susține descentralizarea și responsabilitatea fiscală

Deputatul Zahoránszki Brigitta salută și susține pachetul de reforme propus de Ministerul Dezvoltării, care are ca obiectiv consolidarea descentralizării, sprijinirea autorităților locale în depășirea dificultăților financiare și aplicarea principiului echității sociale.

„Reforma administrativă vine cu soluții concrete pentru comunitățile locale. Este o inițiativă care întărește autonomia autorităților locale și încurajează responsabilitatea fiscală, atât din partea instituțiilor, cât și a cetățenilor”, a declarat deputatul Zahoránszki Brigitta.

Astăzi, în prezența Prim-ministrului României și a vicepremierului Tánczos Barna, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a avut o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale pentru a discuta noul pachet de reformă administrativă.

Reforma propusă urmărește consolidarea descentralizării, sprijinirea autorităților locale în depășirea dificultăților financiare și aplicarea principiului echității sociale.

Printre măsurile anunțate se regăsesc:

Suspendarea permisului de conducere pentru persoanele care nu își achită amenzile rutiere în termen de un an;

Condiționarea radierii unui vehicul de plata integrală a datoriilor către administrația locală;

Interzicerea achiziției unui autovehicul în cazul existenței unor taxe locale neachitate;

Eliberarea autorizațiilor de construcție doar pentru solicitanții care nu au datorii către bugetul local;

Posibilitatea reținerii la sursă a datoriilor din ajutoarele sociale acordate beneficiarilor;

Ajustarea numărului de posturi din administrațiile locale în funcție de evoluția demografică a fiecărei unități administrativ-teritoriale.

De asemenea, reforma propune simplificarea procedurilor prin care atribuțiile și bunurile statului pot fi transferate către administrațiile publice locale, contribuind astfel la o descentralizare reală și eficientă.

Acest pachet legislativ face parte din al doilea val de măsuri financiare pregătite de Guvern pentru a întări capacitatea administrativă a comunităților locale și pentru a promova o administrație publică mai responsabilă, echitabilă și adaptată nevoilor cetățenilor.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire