Deputata Zahoránszki Brigitta a premiat, la finalul anului școlar, doi elevi ai Liceului Teoretic Klára Leöwey, în semn de recunoaștere pentru implicarea lor activă în viața comunității școlare.
Cei doi tineri distinși, Luca Lemák și David Lingvay, sunt membri ai unei organizații comunitare de tineret și au coordonat, pe parcursul ultimului an, multiple activități destinate colegilor și celor mici: de la acțiuni de tip „cercetaș pentru cei mici”, până la proiecte de suflet, desfășurate în timpul lor liber.
„Consider că este esențial să apreciem implicarea civică a tinerilor și munca lor voluntară în sprijinul comunității”, a declarat Zahoránszki Brigitta, subliniind importanța recunoașterii publice a acestor eforturi.
De asemenea, deputata i-a adresat mulțumiri speciale lui Erik Zahoránszki, cel care a relansat ziarul liceului, revitalizând astfel vocea elevilor și spiritul jurnalistic în rândul colegilor săi: „Sunt foarte mândră de tine!”
Deputata Zahoránszki Brigitta, încurajează inițiativele care dezvoltă leadershipul, creativitatea și responsabilitatea socială în rândul tinerilor din Maramureș
Deputata Zahoránszki Brigitta premiază elevii implicați în activități comunitare și de voluntariat























