Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputatul Adrian Todoran: Rămânem uniți în jurul valorilor pe care le avem!

Deputatul Adrian Todoran: Rămânem uniți în jurul valorilor pe care le avem!

Deputatul Adrian Todoran: Rămânem uniți în jurul valorilor pe care le avem!

Dragi maramureșeni,

Au trecut mai bine de 100 de ani de la nașterea României, însă drumul către maturitatea noastră nu s-a încheiat. Mai avem multe de clădit până să vorbim de o societate românească unită cu adevărat, preocupată în primul rând de bunăstarea fiecărui cetățean și mai puțin de interese mărunte și efemere. Acum, când vedem tot mai mulți semeni de-ai noștri aflați în suferință, unii răpuși de nemilosul virus, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de respect, compasiune, credință și calm.

Trebuie să înțelegem greutățile fiecăruia dintre noi și să încercăm să dăm o mână de ajutor atunci când putem. Doar în felul acesta putem vorbi de o societate românească unită și puternică, o societate capabilă să respecte și să promoveze propriile valori. Or asta presupune o redefinire a ceea ce înseamnă valori. Fiind o nație creștină, e nevoie să menținem credința, familia și moștenirea culturală pe primul loc atunci când e vorba de prioritățile noastre ca popor.

Vă îndemn, dragilor, să vedem în această zi de 1 Decembrie o bună ocazie de a ne umple cu ROMÂNISMUL ce a însuflețit generații la rând de luptători pentru cauza nației noastre, oameni care au făcut posibilă unirea țării. Le datorăm totul acelora ce și-au dedicat viața pentru ca noi azi să putem avea propria noastră țară. Să prețuim România, să iubim tot ce e cu adevărat românesc, să fim mai determinați în a rămâne uniți pentru valorile pe care le avem și să punem spiritul național înaintea oricăror influențe venite din exterior ce ne-ar putea face să uităm de originea noastră ca nație.

La Mulți Ani, România!

Deputat Adrian TODORAN
Cod mandatar financiar: 11200012

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire