Deputatul Brian Cristian- gazda dezbaterii tematice „Sportul școlar și universitar în contextul dezbaterilor Legilor Educației”.Noi amendamente la Legea Educației!

"Am organizat dezbaterea „Sportul școlar și universitar în contextul dezbaterilor Legilor Educației”, alături de colegii mei din Comisia pentru Tineret și Sport.
A fost o discuție tehnică în urma căreia vom elabora amendamente la Legile Educației, în plus față de cele depuse.
Au participat reprezentanți următoarelor instituții și organizații:
- Ministerul Sportului
- Federația Sportului Școlar și Universitar
- Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport
- Federația Română de Fotbal
- FRH - Federația Română de Handbal
- Federația Română de Gimnastică
- Inspectoratul Școlar Județean Maramureș
- Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
- Asociația Profesorilor De Educație Fizică și Sport
- Fabrica de Campioni
- ANOSR
- Uniunea Studenților din România (USR)
- Federația Studenților la Drept din România
- Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România
- Asociația Elevilor din Maramureș
Elevii și studenții trebuie încurajați să aibă un stil de viață sănătos, prin educație fizică și alimentație sănătoasă, prin ore de educație fizică și sport, organizate într-un format atrăgător.
Sportul școlar și universitar trebuie să devină un factor principal în identificarea și dezvoltarea tinerelor talente care pot face pasul către sportul de performanță. Circuitul competițiilor sportive școlare și universitare trebuie dezvoltat, împreună cu o finanțare adecvată din partea Ministerului Educației și a altor instituții cu atribuții în acest sens.
Dezvoltarea infrastructurii școlare pentru sport trebuie să continue, prin eliminarea diferențelor dintre mediul urban și rural, iar infrastructura școlară trebuie pusă la dispoziția elevilor și studenților și în afara orelor de program didactic.
Le mulțumesc tuturor participanților pentru contribuție colegilor mei deputați, Oana Țoiu - președinta comisiei, Tudor Pop - vicepreședinte, Filip Havarneanu și Andrei Miftode, precum și echipei de consilieri!", a transmis deputatul USR de Maramureș, Brian Cristian























