Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputatul Brian Cristian prezent la o acțiune de ecologizare organizată pe Valea Usturoiului din Baia Mare!

Deputatul Brian Cristian prezent la  o acțiune de ecologizare organizată pe Valea Usturoiului din Baia Mare!

Deputatul USR din Maramureș, Brian Cristian, este implicat activ în protejarea mediului înconjurător și în promovarea unor legi care susțin conservarea naturii. Participarea sa la acțiuni de ecologizare, cum ar fi cea de pe Valea Usturoiului, demonstrează o atitudine proactivă în ceea ce privește protejarea și conservarea mediului înconjurător.
"Deșeurile aruncate în natură ne afectează viața mai mult decât credem. Tocmai de aceea am răspuns cu entuziasm la acțiunea de ecologizare organizată weekendul acesta de Greenys pe Valea Usturoiului din Baia Mare. Este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a reduce cât mai mult impactul negativ al gunoaielor aruncate în natură.
În cei trei ani de mandat ca parlamentar, unul dintre obiectivele mele a fost protecția mediului. Alături de colegii mei din USR am pus bazele unor inițiative legislative precum DNA-ul pădurilor, reducerea consumului de combustibil în instituțiile publice, calitatea aerului, reducerea risipei alimentare sau protecția arborilor seculari.
Mai mult, m-am preocupat constant să găsesc răspunsuri din partea autorităților vizavi de controalele Gărzii Forestiere, ecologizarea iazurilor, managementul deșeurilor, exploatările ilegale ori colectarea selectivă.
Fără îndoială, Baia Mare are nevoie de mai mult atenție când vine vorba de protejarea mediului, managementul deșeurilor și salubrizare. Toate aceste aspecte trebuie gestionate fără a fi transformate constant în eșec. Ci într-o resursă benefică pentru comunitate.
Le sunt recunoscător celor de la Greenys pentru astfel de inițiative care ne reamintesc că frumusețea și curățenia naturii depind doar de noi, oamenii.", a transmis deputatul USR de Maramureș, Brian Cristian

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire