Deputatul Călin Florin Groza atrage atenția asupra creșterii semnificative a costurilor din industria aviației, care ar putea duce la scumpirea vacanțelor de vară pentru români. Potrivit acestuia, prețul kerosenului a crescut cu aproximativ 77% începând din luna martie, ceea ce pune o presiune majoră asupra companiilor aeriene.
În consecință, aceste costuri sunt transferate către pasageri, iar în sezonul estival biletele de avion ar putea înregistra creșteri de până la 15–20%, în funcție de rută și momentul achiziției. Situația riscă să afecteze direct planurile de concediu ale românilor, mulți fiind nevoiți să își reducă bugetele sau chiar să renunțe la vacanțe.
Pentru a diminua impactul, deputatul propune o serie de măsuri, printre care reducerea temporară a taxelor aeroportuare, sprijinirea companiilor aeriene care operează rute directe din România, precum și investiții în combustibili alternativi și sustenabili. De asemenea, este vizată dezvoltarea transportului alternativ pentru distanțe scurte și optimizarea rutelor de zbor pentru reducerea costurilor operaționale.
„Criza kerosenului nu trebuie să însemne automat vacanțe mai scumpe pentru români”, subliniază deputatul, care consideră că prin măsuri rapide și coordonate se poate menține accesibilitatea călătoriilor în sezonul de vară.























