La câteva zile după sărbătoarea de 15 august, una dintre cele mai importante date din calendarul ortodox și din sufletul românilor, deputatul maramureșean Călin Groza revine cu un mesaj de apreciere și recunoștință față de comunitatea pe care o reprezintă.
Parlamentarul a subliniat încă o dată dublul simbol al acestei zile: Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea credincioșilor, și Ziua Maramureșului, sărbătoare dedicată identității și tradițiilor locale.
„15 august – zi mare în calendar și în inimă. În această zi, când clopotele răsună a rugăciune și bisericile se umplu de flori, prăznuim Adormirea Maicii Domnului și cinstim Ziua Maramureșului – ținutul unde credința e veche, iar datina nu piere”, a declarat deputatul.
Călin Groza le-a transmis maramureșenilor urări de sănătate și liniște, dorindu-le să rămână ancorați în valorile și tradițiile care definesc acest colț de țară.
„Fie ca Sfânta Marie să ne păzească de rele, să ne aducă sănătate și gânduri bune, iar Maramureșul să-și poarte mereu straiele de sărbătoare în inima românilor. La mulți ani tuturor sărbătoriților și La mulți ani, Maramureș!”, a mai transmis acesta.
Deputatul Călin Groza, mesaj pentru maramureșeni la Ziua Adormirii Maicii Domnului și Ziua Maramureșului























