Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputatul Gabriel Zetea și grupul consilierilor județeni PSD propun acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem lui Ioan Dulf, primul președinte al CJ  Maramureș              

Printr-o adresă oficială transmisă spre executivul Consiliului Județean Maramureș de către deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea și grupul consilierilor județeni PSD, demnitarul maramureșean propune acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș regretatului ing. Ioan Dulf, părinte fondator al instituției Consiliului Județean.

”Vestea trecerii la cele veșnice a celui care a fost ing. Ioan Dulf a îndoliat întreg județul Maramureș și, cu atât mai mult, administrația publică județeană, care a pierdut un reper al administrării pentru și în folosul oamenilor. Ioan Dulf a fost primul președinte al Consiliului Județean Maramureș, o titulatură de care s-a achitat cu onoare și cu un patriotism local greu de egalat. Nouă, celor care am preluat de-a lungul timpului frâiele administrației județene, Ioan Dulf ne-a lăsat moștenire o instituție solidă, pe care a condus-o prin votul democratic al celor 45 de consilieri județeni de la acea vreme și, mai presus de toate, exemplul gestionării unui județ cu înalte standarde morale și nemăsurată dragoste față de locurile și oamenii săi. Între anii 1992-1994, timp în care a păstorit județul Maramureș cu înțelepciunea omului harnic și vizionar, Ioan Dulf a dat viață idealurilor democratice și a deschis calea spre dezvoltare și prosperitate. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără ambiția și curajul unui maramureșean autentic, aflat mereu în slujba cetățenilor și devotat proiectului măreț de modernizare a administrației publice. Prea puțini maramureșeni cunosc astăzi contribuția lui Ioan Dulf la înfăptuirea întâiului scop al instituției Consiliului Județean și anume reprezentarea cu demnitate a intereselor Maramureșului și maramureșenilor. Realizarea serviciilor publice de interes județean a reprezentat, pentru Ioan Dulf, mai mult decât un angajament formal. Domnia sa a răspuns provocărilor perioadei postdecembriste, alegând să-și pună toată priceperea în îndeplinirea atribuțiilor sale în beneficiul celor care l-au investit cu încrederea lor”, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, în  adresa oficială transmisă conducerii Consiliului Județean Maramureș.

”Având în vedere cele mai sus prezentate, alături de grupul consilierilor județeni PSD: Ambruș Emil, Buda Andrei, Chilat Crina Fiorela, Cosma Alexandru, Coteț Tămaș Dionisie, Hojda Vasile, Moga Liliana Reghina și Timiș Gică propunem acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș regretatului ing. Ioan Dulf, primul președinte al Consiliului Județean. Prin acest gest firesc putem să ne arătăm recunoștința și prețuirea față de cel care a servit drept exemplu tuturor celor care i-am urmat la conducerea județului, căutând mereu consensul și cooperarea spre binele cetățenilor Maramureșului”, a conchis parlamentarul social-democrat de Maramureș, Gabriel Zetea.

 

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire