Deputatul Ionel Bogdan, a salutat public decizia premierului Ilie Bolojan de a reforma sistemul de pensii speciale al magistraților, considerând-o „un gest necesar de echitate și responsabilitate guvernamentală”.
Potrivit noii reglementări, vârsta de pensionare a magistraților va crește la 65 de ani, vechimea minimă în profesie va fi de 35 de ani, iar pensia nu va putea depăși 70% din salariul net.
„Respectul autentic față de justiție începe cu un sistem echitabil, lipsit de privilegii nemeritate. Magistrații merită o carieră onorantă, dar și un regim de pensionare care să reflecte principiul contributivității, la fel ca toți cetățenii”, a transmis Ionel Bogdan.
Acesta a subliniat că măsura are rolul de a corecta un dezechilibru și de a transmite un semnal clar în societate: „Legea trebuie să fie egală pentru toți”.
În opinia deputatului maramureșean, această reformă închide o perioadă a inechității și deschide calea către un sistem de justiție mai credibil, mai demn și mai respectat în ochii opiniei publice.
Deputatul Ionel Bogdan susține reforma pensiilor magistraților: „Un gest necesar de echitate și responsabilitate”























