Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat propunerea legislativă prin care ziua de 15 august este declarată oficial Ziua Maramureșului.
Deputatul Lucian Morar salută cu bucurie această decizie, subliniind valoarea simbolică și identitară a momentului:
„Este o inițiativă cu o profundă încărcătură spirituală și culturală. 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – cunoscută în tradiția populară ca Sfânta Marie Mare – este una dintre cele mai cinstite zile din calendarul ortodox și ocrotitoarea multor comunități și lăcașuri de cult din Maramureș.”
Deputatul arată că acest demers reprezintă mai mult decât o simplă recunoaștere legislativă:
„Maramureșul, cu tot ce înseamnă el – credință, obicei, port, limbă, lemn, horă și rădăcini – merita o zi a sa. Iar această zi vine firesc în calendarul oficial tocmai atunci când întreaga regiune îmbracă haine de sărbătoare.”
Adoptarea legii vine să consacre la nivel național ceea ce este deja profund cunoscut și simțit: Maramureșul este o inimă vie a spiritualității și culturii românești.
„Este un omagiu adus locurilor care păstrează nealterate valorile românești, dar și un pas înainte în afirmarea identității și tradiției locale în conștiința națională”, a mai declarat Lucian Morar.
Deputatul Lucian Morar: Ziua de 15 august devine oficial Ziua Maramureșului























