Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi: Analiză și direcții strategice în cadrul Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România

Deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi: Analiză și direcții strategice în cadrul Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România


Deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a participat vineri, 22 mai, la o ședință de lucru a Comitetului Filialei Suceava a Uniunea Ucrainenilor din România, desfășurată la sediul organizației din municipiul Suceava.
Întâlnirea a avut ca obiectiv analizarea activității curente și stabilirea direcțiilor strategice pentru dezvoltarea organizației la nivel județean. Un punct central al discuțiilor l-a reprezentat optimizarea costurilor, în contextul actual economic, fiind evidențiat faptul că filiala Suceava a reușit să își crească volumul activităților concomitent cu reducerea cheltuielilor.
De asemenea, a fost abordat procesul de digitalizare derulat la nivelul Uniunii, considerat esențial pentru modernizarea activității și pentru adaptarea la nevoile comunității.
În cadrul ședinței a fost analizată și activitatea aleșilor locali ai UUR, fiind evidențiate implicarea acestora și contribuția la identificarea unor soluții pentru problemele comunității.
Totodată, au fost discutate măsuri privind consolidarea unității comunității ucrainene, în contextul provocărilor actuale, inclusiv al fenomenelor de dezinformare și al dificultăților întâmpinate în dezvoltarea învățământului în limba maternă.
Reprezentanții organizației au subliniat importanța cooperării transfrontaliere cu Ucraina, fiind menționate proiectele educaționale și culturale derulate în parteneriat, precum și colaborarea cu autoritățile locale și instituțiile de învățământ.
La întâlnire au participat și președintele filialei Suceava, Ilie Sauciuc, precum și consilierul UUR Fabian Popovici.

Deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a transmis aprecieri pentru activitatea filialei și pentru implicarea membrilor acesteia în susținerea comunității ucrainene.

Publicitate
Drevos Professional
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Banner-lunguiet-4
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Comentarii

Fii primul care comentează la acest articol.

Lasă un comentariu

Comentariul va fi publicat după aprobare.

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire