Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a salutat, de la tribuna Parlamentului României, rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, desfășurate duminică, pe care l-a descris ca o confirmare clară a orientării pro-europene a cetățenilor moldoveni.
„Am adus sincere felicitări tuturor artizanilor acestei victorii europene – de la președinta Maia Sandu și liderii PAS, la cetățenii a căror susținere, prin vot, a făcut posibilă această nouă apropiere vitală de Europa a Republicii Moldova”, a declarat parlamentarul.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a evidențiat faptul că, în decurs de un singur an, cetățenii Republicii Moldova au confirmat de trei ori prin vot opțiunea lor europeană: la alegerile prezidențiale, la referendumul pentru Europa și, duminică, la scrutinul parlamentar. „Prin această a treia confirmare națională a voinței colective majoritare a cetățenilor, s-a atins deja punctul de ireversibilitate a căii europene a Republicii Moldova”, a subliniat deputatul.
El a arătat că votul este un mesaj puternic adresat Uniunii Europene, o reconfirmare a opțiunii strategice pro-europene a Chișinăului, dar și un avertisment pentru Federația Rusă: „Imixtiunea Moscovei în alegerea strategică a Republicii Moldova nu mai este tolerată.” Totodată, rezultatul electoral reprezintă o încurajare pentru Ucraina, Georgia și ceilalți candidați la aderarea la UE, a adăugat acesta.
„Cetățenii Republicii Moldova au dat un superb răspuns de demnitate și reziliență la presiunile și șantajele Moscovei. Au demonstrat că o țară mică își poate alege singură viitorul și că ambițiile imperialiste ale Federației Ruse pot fi destructurate”, a punctat deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi
Deputatul a mai subliniat și rolul României, care a fost permanent alături de Republica Moldova: „Poate că această victorie nu ar fi existat fără sprijinul uriaș acordat permanent de România și de statele europene. România deschide lunga listă de prieteni și de parteneri ai Republicii Moldova și o va face întotdeauna.”
În final, Nicolae-Miroslav Petrețchi a afirmat că votul cetățenilor moldoveni consolidează relațiile bilaterale România–Republica Moldova, obligă Bucureștiul la noi inițiative strategice de sprijin și deschide noi perspective de cooperare în cadrul trilateralei România–Republica Moldova–Ucraina, aducând un plus de stabilitate și securitate regională.
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi: „Republica Moldova a atins punctul de ireversibilitate al parcursului european”























