Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputatul PNL , Bota Călin:venim în sprijinul locuitorilor din zonele rurale și a celor care doresc să facă investiții în agricultură!

Deputatul PNL , Bota Călin:venim în sprijinul locuitorilor din zonele rurale și a celor care doresc să facă investiții în agricultură!

Construirea anexelor din zonele rurale scapă de birocratie. O nouă lege vine în sprijinul comunităților rurale.

"Am adoptat în Camera Deputaților o lege inițiată de PNL, prin care venim în sprijinul locuitorilor din zonele rurale și a celor care doresc să facă investiții în agricultură.
Conform legii care va merge acum la promulgare, anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole, precum panourile solare, locurile de depozitare provizorii pentru legume/ fructe sau stânele intră în categoria construcţiilor pentru care nu mai sunt necesare emiterea avizelor de protecție a mediului și de protecție a sănătăţii. Astfel, construirea acestor anexe scapă de birocrație.
Această modificare a cadrului legislativ este binevenită în zona rurală, unde oamenii reclamă excesul de birocrație care blochează investițiile și dezvoltarea." a transmis deputatul PNL de Maramureș, Bota Călin

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire