Consiliul Județean Maramureș, prin Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, organizează în parteneriat cu Asociația Suciu de Sus expoziția ”Cultura Suciu de Sus ... la ea acasă”, la Școala Gimnazială ”Florea Mureșanu” în intervalul 09-10 octombrie 2021.
Deputatul PNL de Maramureș a ales să fie alături de organizatori pentru a omagia trecutul și istoria acestei localități.
"Împreună cu dna. prof. înv. primar Mariana Țura, director a Școlii Gimnaziale "Florea Mureșanu" și dl. Daniel Țura, consilier local și președinte PNL Suciu de Sus, am vizitat expoziția "Cultura Suciu de Sus... la ea acasă". M-am bucurat să văd că eforturile Asociației Cultura Suciu de Sus, susținute de Consiliul Județean Maramureș, dau roade și pun la dispoziția iubitorilor de cultură o astfel de prezentare a istoriei localității.Avem datoria să promovăm adevărul istoric. Susțin demersurile făcute pentru protejarea memoriei maramureșene.
Astfel, ne vom asigura că noile generații vor avea acces la informații curate.Echipa liberală este determinată să susțină în continuare inițiativele culturale. Protejăm adevărul istoric! Protejăm viitorul!" a menționat deputatul PNL, Florin Alexandru Alexe























