Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Deputatul Todoran: Am votat pentru creşterea alocaţiilor la copii

Deputatul Todoran: Am votat pentru creşterea alocaţiilor la copii

Coaliţia de guvernământ a decis să mai dea o palmă românilor. PSD şi ALDE, partide susţinute de USR şi UDMR, au votat împotriva majorării alocaţiilor pentru copii. Suma vizată era oricum una mică, însă deputaţii s-au decis să cotinue a-şi bate joc de generaţiile tinere. Deputatul PMP Adrian Todoran contestă vehement măsura luată, arătând că este surprins de faptul că până şi reprezentanţii USR au bătut palma cu coaliţia puterii, în defavoarea românilor care şi-au pus speranţe în capacitatea lor de a gestiona problemele ţării. În mesajul său adresat maramureşenilor, Todoran se arată contrariat de faptul că pentru privilegiile demnitarilor şi pentru salariile unor angajaţi ai statului se regăsesc resurse bugetare enorme, însă pentru copiii acestei ţări, nu.

„Şi-au votat pensii speciale, şi-au votat indemnizaţii mărite, şi-au votat toate privilegiile, ani la rând. Acum, a venit şi vremea copiilor lor. Ai noştri, ai tuturor. A venit momentul să le arate tinerilor că le pasă de ei şi nu îşi pot bate joc de cei care vin din urmă. Şi cum credeţi că au votat? Cum credeţi că au avut tupeul să voteze cei care se bat zilnic cu pumnul în piept că vor binele romanilor? Ce atitudine au avut atunci când au putut să facă măcar un lucru concret pentru cei care i-au trimis în Parlament?

Au fost complici la bătaia de joc faţă de copiii acestei ţări. Faţă de parinţii lor. Faţă de toţi cei care i-au crezut pe cuvânt, atunci cand au ieşit încrezători din cabina de vot. Şi nu mă refer aici doar la PSD şi ALDE, două formaţiuni care s-au descalificat iremediabil după doar câteva săptămâni de guvernare. Mă gândesc la o parte a minunatei opoziţii. În special USR, partid ai carui membri au votat ÎMPOTRIVA colosalei creşteri a alocaţiei pentru copii, de la 84 la 200 lei.

Serios? Dar pentru mărirea indemnizaţiei parlamentarilor sunt bani? Dar pentru deplasări scumpe peste tot pe lumea asta se găsesc resurse? Pentru salarii exorbitante în tot felul de companii cu capital de stat, autorităţi de control şi supraveghere, tot soiul de invenţii administrative, se află bani?

Ruşine să le fie, în primul rând celor de la USR. Mă aşteptam la altceva. Cel puţin la o opoziţie decentă. Din partea UDMR ce să mai sperăm? Că va prinde ceva firimituri de la guvernare. Ne-am convins de spiritul său romanesc. Liderii UDMR sunt interesaţi doar de propriile privilegii, dandu-se mereu de ceasul morţii şi victimizându-se ca minoritari ai acestei ţări, în care cei care îi conduc au făcut afaceri pentru a căror gigantică ieşire în afara legii ar fi invidios până şi Ion Ţiriac.

Revenind la USR, trebuie să remarc gestul colegului Vlad Duruş. Un băiat de bun simt, care s-a abţinut de la un vot impus de partid. Îi rog pe alegători să ne dea ceea ce merităm, pentru că nu am fost în stare să mărim alocaţiile copiilor noştri, de la 84 la 200 lei. Da, PMP a votat pentru mărirea alocaţiilor. PNL, la fel. Mai contează?”, conchide deputatul PMP Adrian Todoran.

Din totalul de 282 deputaţi prezenţi la vot, 189 au fost împotriva măririi alocaţiei (majoritatea parlamentarilor PSD, USR, ALDE, UDMR şi minorităţi), iar 80 s-au exprimat pentru creşterea indemnizaţiei respectvie (PMP şi PNL).

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire