Deșeuri menajere aprinse sub supravegherea pompierilor în Borșa
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, un incediu de deșeuri menajere a fost semnalat la Borșa, pe strada Cisla. Primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș a explicat, foarte repede, despre ce este vorba.
”Am avut mai multe incendii în Borșa, iar resturile care au rămas după ce au ars case sau dependințe au fost adunate, toate, pe o platformă. Cum nu era deloc estetic și nici recomandat ca acele lemne și alte obiecte să stea adunate, ne-am hotărât să le aprindem. Pentru a nu provoca, însă, neintenționat, un alt incendiu, am rugat pompierii să vină să supravegheze acțiunea noastră, iar pentru a beneficia de prezența lor am fost nevoiți să anunțăm dispeceratul, prin 112. Din fericire nu a fost nevoie de intervenția lor, mai mult au supravegheat să nu scape focul de sub control”, a explicat primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș.
foto:arhiva
Amalia Babici Man























