Din luna noiembrie, TAROM ar putea avea curse zilnice pe Aeroportul din Baia Mare

În debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, desfășurată miercuri, 29 august 2018, președintele instituției județene, Gabriel Zetea a precizat că, începând cu data de 6 septembrie, TAROM va opera două curse săptămânale pe Aeroportul Internațional Maramureș, respectiv o cursă care va pleca duminică seara din București, iar apoi luni dimineața dinspre Baia Mare spre București și o a doua cursă care va pleca joi seara spre Baia Mare și se va întoarce în capitală vineri dimineața.

”S-a început cu acest program pentru că ne aflăm la mijlocul programului de vară. A fost destul de dificil să se găsească și aceste două avioane care să vină acum înspre Baia Mare și să efectueze zborurile pe aeroport, dar din discuțiile pe care le avem cu TAROM, în această perioadă, putem spune că, începând cu luna noiembrie, aceste curse vor deveni zilnice și pe Aeroportul Internațional Maramureș, odată cu trecerea la programul de iarnă. Vom putea discuta, apoi, despre creșterea activității Aeroportului și despre dorința pe care o avem cu toții, aceea de a aduce înspre și dinspre Baia Mare curse internaționale. Odată finalizate lucrările care se desfășoară în jurul aeroportului vom avea și foarte multe curse cargo. În cel mai scurt timp vom discuta aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unei noi investiții care se va desfășura la Aeroport, investiție depusă la finanțare prin Fonduri Europene și care prevede construcția unui nou terminal, precum și completarea echipamentelor care vor face aeroportul nostru unul extrem de performant”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.