Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 28 ianuarie 2015, ora 19.10, până la data de 29 ianuarie 2015, ora 19.00, a inculpatului RĂDULESCU GHEORGHE, director în cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Brașov, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârşirea infracțiunii de șantaj.
În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Începând cu luna august 2014, în calitate de director în cadrul Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători (SRTFC) Brașov, în baza unei înțelegeri prealabile cu o persoană din conducerea SNTFC CFR Călători S.A., inculpatul Rădulescu Gheorghe a efectuat acte de constrângere morală (ex. cercetare disciplinare pentru fapte prescrise și propunere de sancționare cu desfacerea contractului de muncă) asupra unui subordonat, cu scopul de a-l determina pe acesta din urmă să renunțe la un litigiu de muncă înregistrat la Tribunalul Brașov, prin care solicita să fie repus în funcția de director al SRTFC Brașov.
Prin efectuarea constrângerii asupra acestei persoane, Rădulescu Gheorghe urmărea să-și salveze funcția în care tocmai fusese numit, la sfârșitul lunii iulie 2014, evitând astfel o posibilă reintegrare în funcția de director a subordonatului său.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.