DNA a reţinut directorul servicii alimentare apa Vâlcea

apa1Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 08.01.2015, ora 19:50, până la data de 09.01.2015, ora 19:50., a inculpatului IONESCU ION, director comercial al SC Apavil SA Vâlcea, cu privire la săvârşirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În intervalul septembrie 2014 – decembrie 2014, inculpatul Ionescu Ion, în calitate de director comercial, a primit de la un denunțător, agent comercial, sumele de 1.000 dolari americani şi 5.000 de lei, pentru ca în schimb să-i atribuie, în mod preferenţial, prin încredinţare directă, contracte de achiziţie publică vizând necesarul SC Apavil SA Vâlcea, aferent anului 2015.

SC Apavil SA Vâlcea este o societate comercială cu capital integral de stat, având ca acţionari Primăria municipiului Rm. Vâlcea, Consiliul Judeţean Vâlcea şi unităţile teritoriale din raza judeţului.
De comun acord, cei doi au stabilit ca inculpatul Ionescu Ion să primească, în numerar, suma de 10.000 de dolari americani, iar în funcţie de cuantumul contractelor atribuite, să-i mai fie remis un procentaj de 15% din contravaloarea acestora, din care să fie scăzută suma dată în avans.

În același context, la data de 08 ianuarie 2015, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Ionescu Ion fiind găsite sumele de 1.000 euro şi 20.000 lei, primite de la denunțător.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 09 ianuarie 2015, la Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.