DNA anchetează un contract semnat de KLAUS IOHANNIS când era primar!

iohanis1Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba efectuează luni percheziţii în 11 locaţii din trei judeţe şi Bucureşti într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2011-2014, potrivit Agerpres.

UPDATE: DNA ancheteaza un contract pe fonduri de coeziune, fonduri europene semnat de Klaus Iohannis. Prejudiciul in acest contract ar fi de 1,5 milioane de euro.

In derularea contractului banii au fost redirectionat catre alte scopuri decat cel prevazut in contract, fraudandu-se astfel fonduri europene.

La 6 aprilie 2011 contractul vizat de DNA a fost semnat de ministrul mediului de la acea vreme Laszlo Borbely dar si de Klaus Iohannis ca reprezentat al unei asociatii de apa/canal dar si ca reprezentant al primariei Sibiu, informeaza Romania TV.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2014.

În cursul zilei de 02 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele: Prahova, Cluj și Brașov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Potrivit unor surse judiciare, vizate ar fi contracte de modernizare a unor sisteme de epurare a apei din Sibiu şi Braşov iar prejudiciul este estimat la 7.700.000 de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.