UPDATE: Doi angajati ai statiei meteo Iezer, surprinsi de o avalanșă

avalansaÎn această dimineață, la ora 10:30 prin intermediul SNUAU 112 a fost anunțată producerea unei avalanșe în zona “La parapeți” din munții Rodnei, în urma căreia au fost surprinse două persoane angajate ale stației meteo Iezer.

Persoanele surprinse de avalanșă nu sunt acoperite de zăpadă, însă nu pot înainta din cauza stratului mare de zăpadă, precum și datorită faptului că una dintre ele a fost accidentată. În acest moment spre zona în care se află victimele se îndreaptă o echipă de salvare formată din 2 jandarmi montani, 6 salvatori montani ai Serviciului Public Local Salvamont Borșa și 3 salvatori montani din Vișeu de Sus.

De asemenea, la fața locului, la limita accesibilității auto, victimele sunt așteptate pentru a fi transportate la spital de către Echipajul de Prim Ajutor al SMURD Borșa și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Borșa.

UPDATE:  Primii salvatori au ajuns la cele doua persoane surprinse de avalansa. Este vorba de un barbat si o femeie. Barbatul reclama ca nu isi simte picioarele, declara Deputatul Nutu Fonta, unul dintre primii salvatori ajunsi la fata locului alaturi de Mircea Botezan.

Vom reveni cu amanunte.

FOTO: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.