Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Doi cetățeni sudanezi, trei sirieni și un sârb, opriți din drumul ilegal spre Spațiul Schengen

Doi cetățeni sudanezi, trei sirieni și un sârb, opriți din drumul ilegal spre Spațiul Schengen

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat șase cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din România, pentru a ajunge în Spațiul Schengen.

Sâmbătă, 22 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, la ora 01.15, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Vetiș, județul Satu Mare, la 300 de metri de frontiera de stat, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări. Din primele verificări s-a stabilit faptul că cei doi sunt cetățeni sudanezi, în vârstă de 26, respectiv 32 de ani. Aceștia sunt posesori de pașapoarte eliberate de către autoritățile sudaneze în care sunt aplicate vize de angajare emise de România. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenția de a ajunge în Ungaria. Cei doi cetățeni sudanezi au solicitat azil în România, drept urmare au fost predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Maramureș.

Câteva ore mai târziu, colegii noștri au depistat, de această dată în localitatea Oar, județul Satu Mare, la 100 de metri de frontiera de stat, patru cetățeni străini care de asemenea nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Și în acest caz persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări, unde în urma verificărilor s-a constatat faptul că trei dintre ei sunt cetățeni sirieni și unul sârb, cu vârste cuprinse între 14 și 28 de ani, toți fiind posesori de documente temporare pentru solicitanți de azil. Cei patru au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera, cu intenția de a ajunge în Austria.

Având în vedere faptul că persoanele în cauză sunt deja în procedura de azil, au fost îndrumați către Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Rădăuți.

În cauze, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire