Doi cetățeni ucraineni au ajuns la spital după ce au fost accidentați pe trecerea de pietoni. Află mai mult

La ora 07.43, polițiștii din Moisei au intervenit la un accident rutier pe D.N. 18, în localitate.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autoturism condus de către o femeie de 43 de ani din Moisei, nu a păstrat o distanță de siguranța față de vehiculul cu tracțiune animală care se afla în fața lui, acroșându-l în partea din spate.

În vehiculul cu tracțiune animală se afla un bărbat de 49 de ani din localitate și un pasager de 13 ani care a fost transportat la Spitalul Borșa, fără a necesita internare.

Conducătorul auto și conducătorul vehiculului au fost testati alcoolscopic cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cauze.

În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Al doilea accident a fost sesizat la poliție în Sighetu Marmației, la ora 23.34.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani din Călinești, a condus un autoturism pe strada Bogdan Vodă din municipiu, iar la ieșirea dintr-un sens giratoriu a pierdut controlul autoturismului și a surprins și accidentat 2 pietoni de 21 respectiv 24 de ani de cetățenie ucraineană.

În urma accidentului rutier, cele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale, ambele rămânând internate sub observație.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală cu privire la comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.