Revoluția fiscală a Guvernului Tudose nu a încântat pe toată lumea. Aceasta a fost puternic contestată de mediul de afaceri, iar premierul Tudose a avut și o întâlnire în acest sens, pentru a rezolva problemele ridicate de marile companii din România. Deși doi dintre giganții de telefonie mobilă au declarat că vor face demersurile necesare pentru a fi bine atât pentru clienți, cât și pentru angajați, nu toți operatori privesc în mod mozitiv noile măsuri.
Unul dintre contestatari este Robert Redeleanu, CEO UPC România şi Ungaria.
”Cred că este o totală lipsă de predictibilitate şi de transparenţă în ceea ce priveşte aceste măsuri. Ceea ce lipseşte este o consultare cu mediul privat şi nici nu am văzut vreun studiu de fezabilitate care să fi fost făcut.”, a declarat acesta, potrivit digi24.ro.
”Dificultăţile încă sunt cauzate de regimul autorizaţiilor pentru aceste reţele. Nimic nu s-a schimbat. E încă foarte dificil, un proces foarte birocratic, e nevoie de o mulţime de hârtii pentru a construi aceste reţele azi în România.”, a adăugat acesta.
De asemenea, Miroslav Majoros, CEO Telekom România, consideră că perioada următoare va fi una foarte dificilă.
” Este o situaţie dificilă pentru noi, când la începutul lunii noiembrie trebuie să ne adaptăm la schimbarea legislaţiei de la 1 ianuarie.”. a spus acesta.
Miroslav Majoros, CEO Telekom România: Costul creşte în fiecare an. Am putea accepta costul inflaţiei, dar dacă cererile sunt de 50% de la un an la altul aceasta este o măsură anti-piaţă, anti-competiţie. E imposibil să lucrezi aşa, cu creşteri ale preţurilor cu 50% de la un an la altul, este ceva ce nu putem accepta.
Sursa: bugetul.ro























