Doi tineri din Borşa s-au „fript”. S-au ales cu dosare penale pentru infracţiuni rutiere. VEZI ce au făcut…

Doi tineri din Borşa s-au „fript”. S-au ales cu dosare penale pentru infracţiuni rutiere. VEZI ce au făcut…

Poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni în municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei şi în oraşele Borşa şi Şomcuta Mare pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă normele în vigoare.

 În urma controalelor a aproximativ 150 de autoturisme aflate în trafic au fost constatate peste 100 de contravenţii şi au fost reţinute 11 permise de conducere şi opt certificate de înmatriculare. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte 32 000 de lei.

Totodată, poliţiştii au întocmit trei dosare penale pe numele unor conducători auto care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Pe strada Grănicerilor din municipiul Baia Mare a fost depistat un bărbat de 39 de ani care conducea un autoturism având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată.

În Borşa, un  tânăr de 31 de ani, este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat şi care nu are drept de circulaţie în România. Un alt borşan, în vârstă de 27 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii vă recomandă să respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie pe drumurile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.