Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Doisprezece bursieri ai şcolii profesionale în sistem dual din Timişoara vor fi angajaţi ca electricieni în compania Continental

Doisprezece absolvenţi ai şcolii profesionale în sistem dual din Timişoara vor deveni, de marţi, 30 septembrie, angajaţi ai furnizorului internaţional de produse auto, Continental Automotive Timişoara. Evenimentul va avea loc într-un cadru festiv, la sediul firmei (str. Siemens nr. 1, Timişoara), începând cu ora 8:30. Cei 12 tineri fac parte din prima generaţie a şcolii profesionale în sistem dual, realizată în urma parteneriatului dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi firma Continental Automotive Timişoara

Elevii, care au primit deja calificarea profesională de electricieni, au urmat, timp de 2 ani, cursurile şcolii profesionale, beneficiind de o bursă lunară din partea statului român de 200 de lei şi o alta, în acelaşi cuantum, din partea companiei Continental. Pe lângă pregătirea teoretică, urmată în cadrul Colegiului Tehnic Energetic „Regele Fedinand I”, elevii au beneficiat de pregătirea practică direct în cele trei companii Continental din Timişoara, ca parte a bursei oferite.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire