Doliu în România! A MURIT o mare actriţă. foto

Artista Geta Brătescu, una dintre figurile centrale ale artei postbelice est-europene, a murit  la vârsta de 92 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX surse din familie. Informaţia a fost confirmată pentru MEDIAFAX de fiul artistei.

Cu o carieră impresionantă de peste 60 de ani, Geta Brătescu se bucura de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor în întreaga lume.
Brătescu, născută în 1926, în Ploieşti, este considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană.
Geta Brătescu a studiat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în perioada 1945 – 1949, avându-i ca profesori, printre alţii, pe George Călinescu şi Tudor Vianu, apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, între anii 1969 – 1971, potrivit Mediafax.
Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte. În ultimii ani, lucrările sale au fost expuse la Galerie im Taxispalais în Innsbruck, Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, A Foundation din Liverpool, Index Foundation din Stockholm, e-Flux New York, Istanbul Biennale, MACBA Barcelona, Mumok Vienna, Kalmar Museum din Suedia, Galerie Barbara Weiss din Berlin, MOMA New York şi Muzeul Tate din Londra.
Pavilionul României de la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia din 2017, care a găzduit proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre cele mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în presa internaţională. De asemenea, o expoziţie a marii artiste a fost organizată anul trecut la Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Belgia. Expoziţia „An Atelier of One’s Own” a fost deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2018, aceasta fiind prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu.sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.