Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Domenii tradiționale din Maramureș, scoase la vânzare: prețuri de până la 1,2 milioane de euro pentru gospodării și conace istorice

Domenii tradiționale din Maramureș, scoase la vânzare: prețuri de până la 1,2 milioane de euro pentru gospodării și conace istorice

Mai multe proprietăți tradiționale din Maramureș, de la gospodării autentice până la conace și domenii rurale, au fost scoase la vânzare prin intermediul companiei Romania Sotheby’s International Realty, oferind oportunități atât pentru locuire privată, cât și pentru investiții turistice.

Printre exemplele prezentate se numără ansambluri situate în Șurdești, Breb, Ruscova și Coaș, cu suprafețe cuprinse între câteva mii și zeci de mii de metri pătrați, multe dintre ele incluzând case tradiționale restaurate din lemn, piatră și materiale naturale specifice zonei.

Unul dintre domeniile scoase la vânzare se află în satul Șurdești, unde o proprietate cu arhitectură tradițională maramureșeană este listată pentru 519.000 de euro. Domeniul se întinde pe aproximativ 4.800 de metri pătrați și include trei case tradiționale restaurate și o locuință modernă, amplasată într-un cadru natural cu lavandă și grădini. Proprietatea poate funcționa atât ca reședință privată, cât și ca pensiune boutique sau retreat turistic.

Zona este cunoscută pentru Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO, dar și pentru peisajele colinare și arhitectura tradițională bine conservată. De asemenea, domeniul se află la câteva minute de pârtiile de schi din Cavnic și la aproximativ 20 de minute de Baia Mare, ceea ce îl face atractiv pentru turism.

Un alt exemplu este în Breb, unul dintre cele mai cunoscute sate turistice din Maramureș. Aici este disponibil un ansamblu de șase case tradiționale din lemn masiv de stejar, restaurate și amplasate pe un teren de 32.000 de metri pătrați, propus pentru 899.000 de euro. Proprietatea păstrează elemente autentice precum prispe sculptate, grinzi vizibile și tâmplărie refăcută manual, fiind concepută ca un mic sat rural destinat turismului sau locuirii.

Tot în Breb există un alt ansamblu tradițional format din patru case maramureșene, scos la vânzare pentru 760.000 de euro, cu potențial turistic ridicat.

În Ruscova, investitorii pot achiziționa Conacul Drahneilor, o proprietate turistică amplasată pe aproximativ 2,8 hectare, cu 13 camere, disponibilă pentru 1,2 milioane de euro și destinată activităților turistice sau culturale.

O variantă mai accesibilă se găsește în satul Coaș, la aproximativ 15 kilometri de Baia Mare, unde un ansamblu tradițional cu teren de 8.000 de metri pătrați și o casă construită în 1953 este scos la vânzare pentru 130.000 de euro. Proprietatea păstrează elemente autentice de arhitectură maramureșeană, precum lemn sculptat și grinzi aparente.

Potrivit specialiștilor din domeniu, interesul pentru astfel de proprietăți este în creștere, pe fondul dezvoltării turismului rural și al dorinței investitorilor români și străini de a deține case tradiționale în zone care și-au păstrat identitatea culturală și peisajele autentice.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire