Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tăuții Măgherăuș au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în urma unui incident petrecut în data de 13 ianuarie.
O tânără s-a prezentat la sediul poliției pentru a solicita eliberarea unei autorizații de reparații auto, declarând că autoturismul pe care îl conducea a fost avariat după ce a intrat în coliziune cu o anexă a unui imobil. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că mașina nu era înmatriculată, iar autorizația de circulație provizorie prezentată avea termenul de valabilitate expirat.
Polițiștii reamintesc faptul că numerele provizorii, cunoscute ca „numere roșii”, sunt valabile pentru o perioadă de maximum 90 de zile, iar după expirarea termenului înscris pe autorizație, dreptul de circulație al vehiculului încetează automat.
Conform legislației în vigoare, un vehicul este considerat neînmatriculat dacă nu a fost niciodată înmatriculat, a fost radiat, are înmatricularea suspendată, circulă cu numere provizorii expirate sau folosește alte numere decât cele alocate.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Reprezentanții poliției atrag atenția că fapta de a conduce un vehicul neînmatriculat se sancționează penal indiferent de distanța parcursă, dacă aceasta are loc pe un drum public, chiar și în cazul în care autoturismul se află într-o stare tehnică bună.























