Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Două focare de gripă aviară, descoperite în sudul Bulgariei

Două focare de gripă aviară, descoperite în sudul Bulgariei

Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria (BFSA) a anunţat, joi, că a descoperit virusul gripei aviare la o fermă de raţe şi una de pui din satul Voivodovo, regiunea Haskovo, sudul Bulgariei, informează Reuters.

Existenţa virusului a fost confirmată de testele de laborator. În prezent se derulează o investigaţie pentru a stabili cauzele.

Toate păsările de la acele două ferme vor fi eutanasiate. În plus, a fost instituită o zonă de protecţie de trei kilometri şi o zonă de supraveghere de 10 kilometri, în interiorul cărora este interzisă comercializarea şi transportul păsărilor domestice, sălbatice şi a ouălor.

Până acum nu există cazuri semnalate de transmitere a virusului gripei aviare de la păsări la oameni însă descoperirea unor astfel de focare a impus demararea unor campanii de sacrificare, iar fermierilor li s-a ordonat să ţină păsările închise.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.

Sursa: economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire