Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Două mandate de percheziție au fost emise pentru două imobile din Baia Mare

Două mandate de percheziție au fost emise pentru două imobile din Baia Mare

La data de 13 februarie a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Maramureș - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea nemijlocită a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, împreună cu lucrători din cadrul National Tax and Custom Administration Ungaria, în baza ordinului european de anchetă emis de procurorul de caz din cadrul Parchetului General al Capitalei – Secția Cauzelor Speciale și de Corupție din Budapesta-Ungaria, au pus în executare două mandate de percheziție la două imobile din Baia Mare, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de fraudă și uz de fals sub semnătură privată.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri, precum și corespondența electronică ce viza activitatea infracțională, necesare completării probatoriului administrat în cauză.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire