Două poduri NOI peste râul Iza, pentru locuitorii din Bârsana și Nănești

Gabriel Zetea: Două poduri cu deschidere de peste 18 metri pentru locuitorii  din Bârsana și Nănești, finanțate de MDRAP prin PNDL

Demersurile făcute pentru construcția a două poduri noi peste râul Iza, în localitatea Bârsana s-au finalizat cu semnarea a două contracte de finanțare. Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că Bârsana va beneficia de finanțare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), pentru realizarea a două poduri cu deschidere de peste 18 metri. Un pod va fi construit în localitatea Bârsana, în zona Valea Slatinei, în valoare de 570.000 de lei, iar cel de-al doilea se va realiza în localitatea Nănești, zona Gura Vaii – Belți, cu o valoare de aproximativ 565.000 de lei. Vicepreședintele CJ Maramureș a arătat că aceste două investiții din Bârsana reprezintă două proiecte așteptate de foarte multă vreme la nivelul comunității.

”Am o mare satisfacție când văd că demersurile serioase ale administrației locale sunt atât de rapid promovate și introduse la finanțare, cum este situația celor două poduri din Bârsana. Meritul îi aparține viceprimarului Teodor Ștefanca, care a fost principalul vector de mișcare pentru ca aceste două proiecte să obțină finanțarea. Vorbim de aproape 1,1 milioane de lei, bani disponibili în acest moment pentru cele două comunități izolate din Bârsana și Nănești. Localnicii nu vor mai fi nevoiți să facă eforturi de kilometri pentru a ajunge din cătunul în care locuiesc la centrul comunei. Asta înseamnă să facem administrație serioasă, cu efecte imediate pentru bunăstarea oamenilor”, a precizat vicepreședintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Gabi Zetea (2)Teodor Ștefanca: Oamenii din Valea Slatinii – complet izolați de centrul comunei, iar în zona Valea Belții  calea de acces este o punte care se trece prin apă

”Aceste două poduri sunt extrem de importante pentru comunitatea noastră. Unul este în satul Bârsana, zona Valea Slatinii, iar cel de-al doilea în satul Nănesti, zona Valea Belții. Oamenii din zona Valea Slatinii, unde locuiesc în prezent 33 de familii, sunt complet izolați și nu au nicio cale de acces decentă către centrul comunei. În cazul unor evenimente nefericite, aceștia trebuie să treacă peste puntea de la Mănăstire, care este șubredă, pentru a câștiga timp. Prin construcția acestui pod, cele 33 de familii vor fi legate direct la șoseaua principală. O astfel de investițe reprezintă un vis împlinit pentru oamenii zonei, iar eu, personal, muncesc pentru realizarea acestor proiecte de la începutul mandatului meu”, a declarat viceprimarul comunei Bârsana, Teodor Ștefanca. Totodată, acesta a arătat că locuitorii comunității au foarte multe proprietăți agricole în zona Valea Belții din satul Nănești, iar în prezent calea de acces o reprezintă o punte care se trece cu piciorul, prin apă. Cei care doresc să ajungă cu mașina fac un ocol de câțiva kilometri, pe la Oncesti. ”Mulțumirile noastre, ale tuturor care trebuie să ajungem în aceste două zone se îndreaptă către vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care s-a ținut de cuvânt de fiecare dată când ne-a promis ajutorul. Îi mulțumim pentru sprijin, pentru încredere, pentru susținerea necondiționată. A facilitat intervenția la Ministerul Dezvoltarii pentru alocarea sumelor necesare în vederea construcției celor două poduri, dar și a unui microbuz pentru școala din Bârsana”, a declarat viceprimarul comunei, Teodor Ștefanca.Barsana3

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.