Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Dr.Viorica Cherecheş, deputat liberal de Maramureş: sănătatea maramureşenilor este prioritatea mea, sănătatea implică responsabilitate şi asumare

Dr.Viorica Cherecheş, deputat liberal de Maramureş: sănătatea maramureşenilor este prioritatea mea, sănătatea implică responsabilitate şi asumare

Dr.Viorica Cherecheş, deputat liberal de Maramureş: sănătatea maramureşenilor este prioritatea mea, sănătatea implică responsabilitate şi asumare

Am păstrat şi păstrez o strânsă legătură cu maramureşenii care îmi semnalează multe dintre lucrurile care nu merg aşa cum trebuie în judeţ. Foarte multe dintre problemele lor s-au regăsit, în decursul anului trecut, în întrebări punctuale adresate persoanelor decidente,  în interpelări sau declaraţii politice. Nu îmi plac bilanţurile chiar dacă ele sunt pozitive, dar vă pot descrie activitatea mea parlamentară din anul 2018 în cifre care sunt publice pe pagina de Internet a Camerei Deputaţilor: 30 de Declaraţii politice , 6 propuneri legislative din care 4 au fost promulgate legi, 38 de întrebări şi interpelări şi 15 moţiuni. Mi-am dorit ca experienţa, profesionalismul şi seriozitatea care mă caracterizează să fie puse în slujba oamenilor mai departe, Sănătatea fiind unul dintre domeniile prioritare pentru români. În continuare îmi voi împărţi timpul între şedinţele de plen, Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, activitatea medicală şi gărzi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, dar şi întâlniri cu maramureşenii.

Fiecare iniţiativă, întrebare sau interpelare a fost importantă în egală măsură pentru mine cât şi pentru cei care mi-au semnalat o problemă. Am avut declaraţii politice, întrebări şi interpelări în aproape toate domeniile, Sănătate, Educaţie, Economic sau Social. Am girat cu semnătura mea proiecte legislative iniţiate de către colegi din alte partide doar pentru că am fost convinsă că sunt în beneficiul celor care m-au învestit cu încrederea lor.

Sănătatea şi Educaţia , două domenii speciale implică responsabilitate şi asumare prin orice amendament, interpelare sau luare de poziţie  care aduc creşterea calităţii vieţii, strategii şi politici coerente  aplicate pe termen mediu şi lung.

Partidul Naţional Liberal va transmite în continuare un mesaj unitar, vom fi mereu alături de români prin atitudine constructivă, bine gândită şi organizată politic.

Dr. Viorica Cherecheş,

deputat liberal de Maramureş

(P)

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire