Drumul campioanei spre Metz trece prin… Brăila

HCM Baia Mare joacă mâine la Brăila, în compania grupării Dunărea, în a 10-a etapă din Liga Naţională. Campioana României vizează trei puncte în acest joc, „antrenându-se” astfel pentru partida cu Metz Handball din grupa D a Ligii Campionilor, partidă care se va disputa în Franţa sâmbătă, 25 octombrie.

Cele două adversare au moral diferit după jocurile disputate în etapa anterioară de Ligă Naţională: băimărencele au reuşit o victorie importantă în detrimentul bucureştencelor de la CSM, la scorul de 24-21, în timp ce HC Dunărea Brăila a pierdut cu 21-28 jocul disputat în deplasare la ASC Corona 2010 Braşov. „Este o echipă care este rănită puţin în orgoliu pentru că a luat o bătaie destul de drastică în Braşov. O echipă care joacă foarte bine acasă şi care are un public foarte vulcanic, care pune presiune pe arbitri. Sunt sigur că jucătoarele de la Brăila vor face tot posibilul să evolueze cât mai bine, încercând să câştige”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.

HCM Baia Mare are 24 de puncte, un singur pas greşit la activ (la Corona Braşov) şi este liderul Ligii Naţionale. Cu 18 puncte adunate, Dunărea ocupă locul 5 în clasament. Brăilencele, însă, nu au cedat niciun punct pe propriul teren în acest sezon. „Mergem acolo cu un singur gând: victoria. Nu contează atât de mult diferenţa, este important să ne facem meciul uşor astfel încât să poată evolua toate fetele, pentru a fi cât mai odihnite pentru celălalt joc care urmează, cel de la Metz”, a menţionat antrenorul campioanelor.

HCM Baia Mare a plecat în această dimineaţă cu avionul până în capitală, de unde, cu autocarul, a continuat drumul spre Brăila. Partida Dunărea Brăila – HCM Baia Mare are loc mâine, de la ora 17.15. Cuplul bucureştean Iliescu – Manea va arbitra meciul.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.