Circulaţia rutieră între Moisei şi Borşa este o aventură, iar reabilitarea Drumului Naţional 18 este pusă în aşteptare – s-a iniţiat procedura de reziliere a contractului între CNADNR şi constructor – factor generator de mari probleme pentru administraţiile celor două primării, dar mai ales pentru locuitori, pentru posibilii dezvoltatori sau turişti, care ajung să evite zona din cauza acestui drum presărat cu atât de multe gropi încât dă impresia că e destinat unui concurs off-road. Borşenii au obosit să audă promisiuni despre reabilitarea drumului care trece prin centrul oraşului şi până vor exista fapte concrete, lor, cât şi primăriei Borşa, pare că nu le rămâne decât să îşi îndrepte privirile asupra proiectelor de asfaltare a străzilor din urbe.
• Doar 30% din reţeaua stradală Borşa este asfaltată
Legat de mâini în privinţa DN 18, primarul Borşei, Ion Sorin Timiş, nu pierde vremea când vine vorba despre drumurile asfaltate în regim propriu în localitate. Edilul ne-a spus că se fac progrese. “Am avut un proiect început anul trecut, am finalizat o parte din lucrările care nu au fost terminate în 2013. Am continuat şi în acest an. Am asfaltat 5.000 de mp de parcare şi alei pietonale în zona centrului şi aproape 14 km de străzi secundare. O parte cu asfalt în două straturi, unde circulaţia e mai intensă, iar în zonele cu circulaţie uşoară, un singur strat. Continuăm această etapă pentru că în Borşa, din cei 600 de km de drumuri, din care 300 de km sunt drumuri cu locuinţe permanente, nu aveam asfaltate decât străzile principale şi o singură stradă în zona Repedea, adică sub 10% din reţeaua stradală. Acum ne apropiem de 30% şi continuăm cu această etapă”. Primarul estimează că din buget local, în termen de zece ani, Borşa ar trebui să aibă asfalt până la ultima casă. Dacă vor reuşi să atragă fonduri de la Guvern sau finanţări europene, termenul se poate înjumătăţi. “Bineînţeles că dacă în ultimii 20 de ani se urmărea acelaşi ţel, acum nu mai vorbeam de asfaltări, ci de vopsirea străzilor şi alte lucrări. Costurile sunt foarte mari pentru întreţinerea drumurilor pietruite, întreţinerea unui kilometru de drum pietruit, pentru doi ani de zile, costă cât asfaltul pus pe acel tronson. Facem un efort mai mare acum, punem asfalt, şi în 2-3 ani recuperăm investiţia. Majoritatea drumurilor sunt în pantă, acum îl faci, la prima ploaie iarăşi este distrus. În luna august, când e circulaţia foarte mare, se distrug drumurile complet. Dar cu asfaltul se rezolvă problema. Şi asfaltul în Borşa nu este chiar aşa un lux cum l-au crezut cei de dinaintea mea. Este mai ieftin să pun asfalt decât să întreţin drumurile doi ani de zile”, punctează Ion Sorin Timiş.
• Dificultăţi în atragerea investitorilor
Dacă în ceea ce priveşte asfaltarea drumurilor din oraş primarul e pus pe treabă şi încrezător, nu la fel de optimist poate fi când vine vorba de capacitatea zonei de a atrage noi investiţii. „Se investeşte doar unde există forţă de muncă specializată sau ieftină – iar noi nu ne putem mândri cu asta. Forţa de muncă specializată e plecată în Italia, iar forţa de muncă rămasă aici nu lucrează ieftin, ci aproape dublu ca în alte zone. Un om la lucru într-o zi nu-ţi lucrează fără 100 de lei în mână, ceea ce e foarte mult, nu mai vorbim de taxele la stat, ajungi la 250 de lei/zi”. Investitorii mai urmăresc, ca prime deziderate, piaţa de desfacere şi materia primă. „Materie primă avem lemnul, piatra, apele minerale şi turismul. Iar în ultima vreme a început să se dezvolte creşterea animalelor şi a pomilor fructiferi. Investiţii doar în această direcţie putem atrage. Noi avem, în proprietatea primăriei, câteva terenuri la drumurile principale unde se pot face astfel de investiţii, centre de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure sau a ciupercilor. Mai sunt solicitări pentru fabrici de mobilă. Mulţi dintre borşenii care au lucrat în Occident s-au specializat în montaj de mobilă, în special pe vasele de croazieră. Firmele care fac astfel de produse, semifabricate, le fac prin tot felul de ţări, Croaţia, Albania, şi se încearcă aducerea unor asemenea investitori aici. Se prelucreză PAL-ul, se încarcă, se duce în portul Constanţa şi se asamblează pe vapor. Sunt în Borşa în jur de 70 de firme care au astfel de activitate şi care duc la muncă anual peste 2.000 de oameni. Am fost şi eu în 2007 într-o astfel de aventură, până în Australia, Singapore şi Bangkok. Sunt venituri foarte bune. Se lucrează, de obicei, două luni primăvara şi o lună toamna, dar îţi acoperă nevoile financiare pentru tot anul, încasezi vreo 7.000 de euro. Deocamdată nu am reuşit să aducem pe nimeni, tentativele au eşuat. Avem două fabrici de apă minerală, una care funcţionează şi una care e înspre finalizare, încă două firme care produc peleţi, produc foarte bine, câteva TIR-uri pe zi, în mare parte exportă în ţările occidentale, şi câteva mici firme de prelucrare a lemnului. Aici sper să dezvoltăm activitatea şi să creăm locuri de muncă”.
