Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

E oficial, anunţ de la RCS-RDS. Canalele Antena Group ies din grila must-carry

E oficial, anunţ de la RCS-RDS. Canalele Antena Group ies din grila must-carry

Grupul RCS&RDS a anunţat luni că a încheiat un contract cu Antena Group prin care sunt toate litigiile dintre cele două companii, iar canalele Antena Group vor renunţa la regimul must-carry.

Contractul a fost încheiat în 15 iunie, potrivit unui anunţ publicat luni pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Ca urmare a acestui contract se sting toate litigiile dintre RCS&RDS şi Antena Group, împreună cu entităţile afiliate acestuia, cu privire la care am informat în detaliu piaţa şi investitorii noştri în cadrul prospectului de ofertă publică iniţială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul prospectelor de oferte publice de obligaţiuni din 2016 şi 2017, cât şi în cadrul raportărilor periodice publice ulterioare”, se arată în anunţ.

Totodată, RCS&RDS şi societăţile Antena Group au încheiat un contract de retransmisie în baza căruia RCS&RDS va continua să distribuie canalele aparţinând Antena Group în regim pay-tv începând cu data de la care canalele Antena Group vor renunţa la regimul must-carry, scrie News.ro.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire