Efective de jandarmi la meciul dintre H.C.M. Minaur Baia Mare şi H.C. Odorhei!

jandarmiMiercuri, 9 decembrie a.c., efectivele de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare la două competiţii sportive.

De la ora 16.30, jandarmii  băimăreni vor asigura condiţiile de securitate specifice la meciul de handbal masculin dintre echipele H.C.M. Minaur Baia Mare şi H.C. Odorhei, din cadrul Ligii Naţionale de handbal masculin. La această competiţie organizatorul preconizează participarea unui număr de 1.500 spectatori.

De la orele 19.00, se va desfăşura meciul de volei dintre echipele C.S. Ştiinţa Explorări Baia Mare şi C.S. Tricolorul Ploieşti, din cadrul Campionatului Naţional de volei masculin. La această competiţie organizatorul preconizează participarea unui număr de 200 spectatori.

În situaţia în care se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, sportivilor, oficialilor, personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participant, se va acţiona pentru restabilirea ordinii publice în interiorul arenei sportive. Reamintim că răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în interiorul arenei sportive revine organizatorului.

Intrarea si  accesul publicului, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

Jandarmeria Maramureş invită spectatorii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locul de desfăşurare a competiţiei sportive, în apropierea şi în interiorul sălii polivalente. Conform legislaţiei în vigoare, se vor executa controale corporale şi ale bagajelor, atât  la dispozitivele de prefiltrare, cât şi la porţile de acces în sală.

Jandarmeria informează suporterii că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice așadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş face următoarele recomandări:

– spectatorii trebuie să respecte măsurile adoptate de organizator (ora de acces, obiecte interzise, locuri de parcare, punctele de acces, etc.);

– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine;

– înainte, pe timpul desfăşurării şi după încheierea competiţiei sportive spectatorii trebuie să dea dovadă de fair-play pentru susţinerea echipei favorite şi să nu arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să nu pătrundă în spaţiul de joc sau să deterioreze mobilierul în interiorul locului de desfăşurare a meciului;

– participanţii  la acest eveniment trebuie să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să manifeste răbdare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Foto: Arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.