Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Elevii care obțin note excepționale la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor premiaţi de Administraţia Publică Locală

Elevii care obțin note excepționale la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor premiaţi de Administraţia Publică Locală

Primii zece elevi care obțin note maximale la Bacalaureat dar și primii zece elevi care iau cele mai mari note la Evaluarea Națională vor fi premiați de către Administrația Locală cu suma de 2.000 de lei. Este o promisiune făcută de primarul Cătălin Cherecheş care a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă.

„Voi propune în Consiliul Local ca primii 10 elevi acre obţin note maximale la Bacalaureat, respectiv Testele Naţionale să beneficieze de un premiu din partea municipiului, consistent. Analizăm, ca cei care au cele mai bune rezulatte la Bacalaureat să primească o bursă pentru primul an de facultate”, a declarat Cătălin Cherecheş.

Pe lângă elevi, şi studenţii vor fi stimulaţi să nu renunţe la educaţie, chiar dacă este vorba despre o universitate aflată în străinătate. „Studiem și varianta acordării unor burse municipale pentru studii universitare. Sunt foarte mulţi copii, tineri care sunt acceptaţi la universităţi prestigioase şi nu au posibilitatea să-şi plătească 500 de Euro chiria sau transportul sau alte lucruri care sunt foarte importante şi care de multe ori blochează evoluţia unui tânăr.

Nu cred că este cineva împotrivă să facem un pachet de burse care să ajute aceşti tineri, indiferent că studiază în străinătate sau studiază în ţară”, a mai adăugat Cătălin Cherecheş.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire