EROAREA DNA-ului: Procurorii au dus dosarul la instanţa greşită. Lotul din Gala Bute scapă de arest

CÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că nu este competentă să judece propunerile de arestare preventivă şi arest la domiciliu în cazul lui Rudel Obreja şi a celorlalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, întrucât în cauză nu sunt urmăriţi penal actuali sau foşti miniştri.

Instanţa supremă a declinat cauza Tribunalui Bucureşti.

Surse judiciare au declarat marţi pentru Mediafax că judecătorul ICCJ Maricela Cobzariu, care a primit spre soluţionare referatul DNA cu propunerea arestării în cazul lui Rudel Obreja, a invocat din oficiu excepţia lipsei competenţei materiale de judecare în acest caz.

 Potrivit surselor citate, magistratul a invocat această excepţie după ce a întrebat în sala de judecată dacă în acest caz există vreun aviz de începere a urmăririi penale a vreunui actual sau fost ministru.

După ce anchetatorii DNA prezenţi la şedinţă au arătat că s-au solictat avize în această cauză, dar că ele nu au fost emise încă, judecătorul le-a răspuns că într-un astfel de context competenţa nu revine ICCJ, ci unei alte instanţe, potrivit aceloraşi surse.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”, în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.

Procurorii DNA i-au reţinut în dosarul „Gala Bute” pe fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pe primarul oraşului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă, pe fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi pe fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia. Omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA, a fost pus sub control judiciar.

Procurorii au cerut la ICCJ arestarea preventivă a lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia.

Procurorii DNA au făcut, luni, 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul „Gala Bute”.

„Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012”, potrivit DNA.

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja.

În dosarul „Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, precum şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

Surse judiciare au afirmat că la Lupeni au fost făcute percheziţii şi la casa şefului Biroului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei, Cristian Condoiu, care ar fi sprijinit atribuirea unui contract către firma Termogaz din Haţeg, contract care, potrivit primelor informaţii, se referă la asigurarea energiei electrice în staţiunea montană Straja şi care datează din decembrie 2011.

Termogaz Company din Haţeg este societatea care a câştigat proiectul de modernizarea a staţiunii Straja, printre acţionarii acesteia fiind Miron Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean, cu 44 %, şi Miron Lupulescu, cu 1%. Sursele menţionate mai spun că Miron Lupulescu este, de altfel, cel care a semnat o notă de fundamentare prezentată la Primăria Lupeni în baza căreia se arăta necesitatea achiziţionării de lucrări suplimentare pentru alimentarea cu energie electrică a staţiunii.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.